joi, 8 decembrie 2016

Parlamentare 2016 - II.

Sondaje, personaje – cu ce rămânem din campania electorala:
Mai contează cu cine votăm!?


II.
La 43% sau 37% , Ăl Mai Mare partid din România, PSD, a fost extras din sondaje ca potenţial câştigător, pe locul întâi dar fără diploma de majoritate confortabilă. Adică mesajul transmis de sociologii (şcoliţi înainte de `89) electoratului social democrat este caragialesc: ori de vă duceţi, ori de nu vă duceţi, ai voştri tot ies primii şi ies degeaba, aşa că dacă e frig poate staţi acasă.
Ca şi în 2009, deontolgia sociologică ar putea lovi din nou : cu îndemnul la pasivitate adresat electoratului PSD.
De altfel, în pofida structurii (pe hârtie) „solide” din teritoriu, răvăşit de ruinarea strategiei iniţiale (demisia, victimizarea lui Ponta, transformarea sa în eroul neamului), rămas şi fără icoana care să stârnească emoţii (V. Ponta – confiscat de PRU), cu ameninţarea permanentă a decimării trupelor de către DNA, campania PSD a semănat cu panegiricul unui muribund.
Rămâne de văzut dacă tactica de non-combat va avea acelaşi rezultat ca şi în cazul dlui. Iohannis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu