joi, 14 aprilie 2016

Legea darii in plata sau crearea nevoii in piata

     Astazi a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu aplauze, "Legea darii in plata"  [ http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/vot-final-la-legea-darii-in-plata-ce-datorii-au-fost-scoase-din-ultima-forma-a-actului.html ].
     Fara sa ma intereseze in mod special subiectul, precizez ca nu am inteles prea bine de ce se considera ca este o reglementare menita sa ajute la "impartirea riscurilor" intre banca si client, asa cum nu am inteles nici care ar fi riscurile "impartite".
     Bancile, sustinute de catre BNR, s-au pronuntat impotriva acestei legi, anuntand unele dintre ele masuri extreme, precum majorarea avansului la creditele imobiliare.
      Indelungatele negocieri mediatice dintre banci+ BNR si Parlament+cetateni nu s-au incheiat odata cu aprobarea legii, anuntandu-se deja contestatii la Curtea Constitutionala a Romaniei si in instantele de judecata.
      
      Aceasta "batalie" s-a purtat in timp ce bancile recunosteau ca se confrunta cu un exces de lichiditate in piata [ http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/andrei-radulescu-romania-va-intra-intr-un-nou-ciclu-monetar-711560.html ].

      Din fericire pentru sistemul bancar, mediatizarea conflictului (dintre Parlament si banci), precum si amenintarile unora dintre banci, i-a convins pe foarte multi dintre romanii care voiau sa acceseze programul "Prima Casa" sa se grabeasca, astfel incat la inceputul acestei luni doua banci anuntasera epuizarea plafonului. [ http://www.bankingnews.ro/prima-casa-banci-credite.html ].                  
      Se pare ca, pana acum, bancile au iesit, deja, in castig, profitand de oportunitatea publicitatii negative sau construindu-si un plan de marketing ce a implicat si ajutorul cuiva.
      De aceea, ramane de vazut in urmatoarea perioada daca aplaudata  "Lege a darii in plata" va produce efecte in beneficiul clientilor entitatilor de credit sau a fost o doar strategie de marketing care sa aduca nevoia de produs - credit imobiliar - in piata.
     
Programul Prima Casa va continua cu succes, de aceasta data, cu girul BNR, ai carui reprezentanti isi exprimasera rezervele in toamna 2015. [ http://www.bankingnews.ro/liviu-voinea-prima-casa.html ].

Si, sa nu uitam, de asemenea, ca 2016 este un an electoral important, din perspectiva pregatirii momentului in care Romania va prelua Presedintia Consiliului Uniunii Europene, in iulie 2019. [ http://www.stiripesurse.ro/ce-spune-ministrul-de-externe-despre-preluarea-de-catre-romania-a-sefiei-consiliului-ue_983019.html ].

      
   
     
       
      
      
      
      

     
     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu