miercuri, 28 decembrie 2016

Oportunitati de business


     Povestea Sevil Shhaideh ar putea sa se incheie, odata cu noua nominalizare, pentru ca asa este corect.
     Atentia publica ar trebui sa se concentreze pe programul de guvernare si pe respectarea sa. 

     Este insa interesant un lucru: 
1. In 2005, in primele luni de mandat al noului presedinte, T. Basescu, Romania urmarea cu sufletul la gura stirile despre rapirea unor jurnalisti romani in Irak, intermediarul afacerii fiind un cetatean sirian, cazut apoi in dizgratie, Omar Haysam, iar scopul se pare ca ar fi fost escrocarea statului roman, care trebuia sa plateasca o rascumparare (pe care a si platit-o dar altora nu celor ce planuisera).
2. In 2016, la finalul celui de-al doilea an din primul mandat al noului presedinte, Klaus Iohannis, Romania a urmarit cu sufletul la gura victimizarea propunerii majoritatii parlamentare pentru functia de prim ministru, in persoana unei romance casatorita cu un sirian, Akram Shhaideh, cu o bogata experienta profesionala in functii guvernamentale din tara sa.
    
     S-ar parea ca nu exista nici o asemanare.
     Dar, nici o autoritate in domeniu din Romania, nu a dorit sa linisteasca poporul care ar fi putut fi ingrijorat ca situatia speciala a sotului ar putea afecta siguranta viitorului demnitar roman. 
Adica nici unul dintre servicii nu a garantat ca are situatia sub control si nimeni nu ar avea vreo sansa, daca i-ar trece prin cap ceva asemanator cu momentul Irak 2005.

     Pe de alta parte, daca am trai in Hollywood, opinia publica ar fi observat ca o situatia care ar fi pus in pericol viata unui demnitar roman, ar fi creat oportunitatea, pentru cei ce doresc limitarea unor drepturi constitutionale, de  a-si pune planul in aplicare.
     Si poate ca pentru a pune in practica o asemenea intreprindere, ar fi fost nevoie de investitii in zone prioritare pentru aceste institutii privilegiate. 
     Pentru ca, anul acesta, s-a vazut de multe ori cum maestrii iluziei din unele institutii ale statului roman pot transforma emotia in business.